Imediat ce am facut public blogul, o prietena m-a rugat sa fac o postare despre cum reusesc sa am gata mancarea lui Stefan la aceleasi ore, sau, in fine, atunci cand este timpul pentru masa.
Asa ca m-am gandit ca va prezint o zi din viata noastra, de acum, cand Stef are 1 an si 5 luni.
O sa incep prin a spune ca sunt foarte norocoasa cu sotul meu, in general, dar si pentru ca lucreaza de acasa. 3 saptamani pe luna il avem cu noi, iar o saptamana pleaca in Germania. Saptamana in care nu il avem langa noi nu este deloc usoara insa, am tot calculat, si am intors situatia pe toate partile, iar concluzia este mereu aceeasi: este mai bine asa, decat daca ar pleca in fiecare zi la serviciu, unde, pe langa cele 9 ore lucrate, ar mai pierde inca, cel putin, o ora pe drum.
Cum spuneam…dimineata incepe de obicei pe la ora 8 atunci cand Stefan da trezirea. Mananca laptele cu noi in pat, iar dupa ne mutam toti in sufragerie. Noi ne bem cafeaua iar Stefan mananca biscuti. E un fel de traditie.
In jur de 8.45, in functie de cat de complexa este mancare pe care urmeaza sa o pregatesc, eu ma apuc de gatit, iar Stefan se joaca cu Iani. Ma lungesc pana undeva la 9.55 atunci cand Iani incepe munca, si se inchide in birou. Regula de aur, nu il deranjam pana la ora 18.00. Nu ne iese mereu, dar incercam.
Important este ca, asa cum sa spuneam si intr-o postare mai veche, stiu deja ce are in meniul pe ziua in curs, iar cumparaturile, de cele mai multe ori, sunt deja facute.
Daca cumva nu sunt facute, Iani are lista pregatita si se trezeste mai devreme pentru a pleca la cumparaturi. Dar asta se intampla foarte rar.
La 9.55, cand Iani incepe ziua de munca, il preiau eu pe Stefan. Daca inca nu am terminat, pun pe „pauza” ceea ce gateam. De obicei pe la 11.00 Stef’ are primul somn. De la 11 pana pe la 13.00-13.30 am timp pentru a termina ceea ce am lasat in „stand-by” sau pentru mine: inainte inseamna fie putin somn, fie citit, fie treburi casnice, fie un serial. Acum inseamna si lucru pentru blog.
La 11, atunci cand Stef se culca, in mod normal a mancat portia de biscuiti si eventual cateva fructe. Daca nu mananca nimic, prefer sa ii dau micul dejun inainte de culcare, sau, daca are stomacelul plin, prefer sa ii dau „brunchul” la ora 13.00.
Cand se trezeste, de obicei, are deja prima si a doua masa pregatite. Prima il asteapta pe masuta scaunului, cealalta la frigider. Daca am destul timp, pregatesc si cina, care la fel, il asteapta in frigider.
Mananca si iesim afara pana pe la 16.00. Cand revenim acasa, ii incalzesc mancarea, papam, ne mai jucam putin, si pe la 16.30-17.00 urmeaza somn. Se intampla sa doarma pana la 18.00 sau chiar pana pe la 18.30. Nu il las sa doarma mai mult pentru ca atunci avem „probleme” cu somnul de seara.
In ora asta ii pregatesc cina sau, daca e gata de dimineata, reusesc fie sa ma odihnesc putin, fie sa lucrez la blog.
La 18.45-19.00 servim cina. Pana la ora de somn, ne jucam in casa sau iesim putin afara. La 20.30-21.00 e „programata” baia, urmata de lapte si o sesiune mica de joaca pentru digerare. In 21.30 si 22.00 ne culcam.
Dupa 22.00 eu si Iani avem program liber: filme, seriale, lucrat, somn…ce vreti voi.
Cam asa arata o zi clasica pentru familia noastra. Mai avem zile in care iesim in oras sa mancam (cu sau fara Stefan) sau iesim la film (fara Stefan) – aici intervin bunicii. Haha
Sper ca v-am lamurit.
2 comentarii
Salut 🙂
Totul pare atat de simplu in articolul tau 🙂
Si la noi tati munceste de acasa si e mult mai bine decat sa piarda timp pe drum spre si dinspre birou. Totusi la mine nu este ata de usor. De dimineata cum se trezeste ne spălăm si apoi eu trebuie sa ii fac ei micul dejun si apoi si noua. Dupa ce mananca ea mancsm si noi pentru ca altfel este imposibil – nu mananca mai nimic. Si la micul dejun sta aproape numai in brate, rar avem un mic dejun fara ca sa stea in brate (sau nu il mai am deloc :)) ). Abia acu o luna a inceput sa doarma singura fara mine langa ea. Acum pot sa ma ridic de langa ea, pana acum era imposibil :). Somnul e scurt ( 1.5 ore maxim) – multe lucruri nu prea reusesc sa fac.
Cand ne jucam trebuie neaparat sa stau langa ea. Uneori si cand e cu tati tot la mine vrea. Intr-o seara m-am uscat pe par cu ea in brate 🙂
Nu ma plang, sunt foarte norocoasa ca o am pe Ilinca dar imi e greu sa inteleg xum totul e atat de simplu la unele mamici 🙂
Multumesc pentru imprtasirea experientei tale 🙂
Buna Ina,
Eh, nu e deloc simplu. Sunt zile si zile. Eu am prezentat o singura zi din viata noastra, cand a decurs totul ca uns.
Si noi avem episoade de dormit putin cand nu apuc sa gatesc nimic; de plangaceli si stat aproape lipti, cand din nou, nu reusesc sa fac mare lucru; sau de facut treburi casnice, combinate cu tot felul de alte „nebunii”.
Dar, sunt si acele zile, cand am noroc, si decurge totul asa cum am descris in postare.
Mie imi place sa cred ca este SIMPLU pentru ca Stefan doarme, mananca, e sanatos, si de cele mai multe ori planul ajunge sa coincida cu realitatea. Depinde, cred eu, si de cat esti de relaxata ca fire, de copil, de ajutor „extern”…sunt atat de multi factori. „Simplul” si-l face fiecare asa cum poate. Si consider ca este foarte subiectiv.
Nici eu nu ma plang de nimic, pentru ca am tras lozul castigator: avem niste copii minunati, si asta e tot ce conteaza.
Iti multumesc pentru commentul frumos.
Pupici