Mi-am dorit un copil de cand aveam 22 de ani. Mi se parea varsta ideala. In mintea mea, pentru ca mama m-a avut pe mine la aceeasi varsta, era un must sa fac si eu un bebe tot cam atunci. De ce? Pentru ca am o relatie deosebita cu mama, pentru ca este parte din mine, este prietena mea, confidenta mea, muza mea si modelul meu in viata. In plus, faptul ca este atat de tanara m-a facut mereu sa ma mandresc. Tin minte ca la scoala era ceva extraordinar ca mama e “printre cele mai tinere mamici”. Clar varsta era “cheia succesului” in relatia cu viitorul meu copil.
Realitatea, insa, a dictat altceva. Cum va spunea, in liceu m-am reintalnit cu un fost coleg de generala. A fost aproape dragoste la prima vedere si a devenit “iubitul meu”. Jumatatea mea mai calma, care sta sa cantareasca mult o decizie inainte de a o lua, mult mai chibzuit si poate mai ancorat in realitate decat mine. Asa ca, dupa cativa ani de relatie, in 2009 mi-a zis: „copil, Doamne freste, prea devreme”. De altfel, in 2009, eram inca la facultate, nehotarati de ceea ce vom face, ce drum vom urma sau ce decizii vom lua. Mi-am spus, ok, da, nu cred ca e momentul.
AM PLECAT
In 2011, ni s-a ivit oportunitatea de a pleca amandoi in Germania cu joburile. A fost prima oara cand am stat impreuna. Am petrecut 12 luni doar noi doi, intr-un loc total nou. Iar asta ne-a apropiat si mai mult. Clar nu era nici asta momentul sa facem un copil.
PATRIOTI
In 2012, la insistentele mele de familista convinsa, ne-am intors in tara. La momentul respectiv parea cea mai buna decizie: ne intorceam mai maturi, la familie si prieteni intr-o tara care cu siguranta urma sa o ia pe o traiectorie pozitiva. Ne-am mutat tot impreuna. In mod evident nu puteam sa ne intoarcem fiecare la casa lui, in conditiile in care deveniseram dependenti unul de altul si, era clar, niciunul nu putea sa mai stea cu parintii.
TINERI SI NELINISTITI
Au urmat 3 ani in care ne-am concentrat pe cariera, prieteni si familie. Intre timp, in 2014, a urmat si the big question. A fost cel mai emotionant moment pana la data respectiva. Nu cred ca m-am simtit mai fericita si mai coplesita de toate sentimentele posibile. Pe 30 mai 2015 ne-am casatorit si, va spun din toata inima, a fost cea mai frumoasa petrecere ever. Ne-am simtit extraordinar, atat de bine incat am spus ca vrem sa mai facem una.
Nu tin minte sa fi fost stresata sau vreun moment suparata. Am trait ziua la maxim si ne-am concentrat pe noi doi.
