Dupa ce m-am casatorit bunicul meu mi-a daruit un caiet. Parea ceva banal si invechit. Cand l-am deschis, mi-a stat inima in loc…era un jurnal tinut de bunica mea.
Un jurnal al meselor mele. Sa ii vad scrisul, sa miros paginile, sa simt parca vibratiile care se desprindeau cu fiecare pagina pe care o dadeam…a fost magic si atat de frumos. Nu am fost niciodata un copil mofturos la mancare si, citind toate retetele din micul „meniu”, am realizat de ce. Am mancat de toate, in special multe legume. De la praz, la mazare, la mancare de marar. Am avut, se pare, niste mese cat se poate de variate, si unele chiar iesit din comun.
Atunci mi-am spus ca imi doresc sa tin si eu asa ceva pentru copilul meu. Dar sa nu ma opresc doar la ce preparate ii dau. Sa merg mai departe si sa scriu fiecare lucru pe care o sa il faca.
Iar ideea a devenit realitate. Imediat dupa ce l-am adus pe Stefan din maternitate am inceput sa astern, intr-un moleskine, fiecare clipa petrecuta impreuna.
Ma uit cu nostalgie, si totusi nu a trecut atat de mult timp, la primele pagini din octombrie sau noiembrie 2016. Vad clar programul de somn al lui Stef. Vad cat cantarea si ce facem. Si asta este doar un exemplu…
Aici am inceput sa imi iau primele notite despre diversificare. Mi-am notat care sunt pasii, mi-am creat primele meniuri, mi-am scos idei despre proprietatile diverselor legume si fructe, mi-am „previzionat” cand o sa manance primul galbenus intreg, cand o sa guste prima carne etc.
Acum este sursa mea principala pentru creionarea meniurilor de pe acest blog. Este minunat sa ai asa ceva.
Intentionez sa am asa ceva pentru fiecare an din viata lui. Nu stiu pana la ce varsta voi reusi, dar cred ca o sa fie foarte amuzant, si frumos in acelasi timp, la 30 de ani sa se uite peste ce „prostii” scria mama lui despre el.
Va pup!
